Trailer Nou SEVENTH SON: Multă Acţiune Fantastică Şi O Grămadă De Efecte Speciale

Jeff Bridges, joacă rolul unui vraci mistic ce a petrecut secole întregi protejând lumea antică de forțe malefice, iar noul trailer al filmului Seventh Son, vine cu acţiune mai bine realizată şi multe efecte speciale.

Seventh Son: Multă acţiune fantastică în noul trailer

În timp ce unele filme galopează spre marele ecran, altele par să stea liniştite în postproducţie, chiar şi câţiva ani buni, exact aşa cum filmul fantasy Seventh Son, are timp să mai miroase câte un tufiș și poate chiar să molfăie un măr de-a lungul drumului. Filmul lui Serghei Bodrov este o aventură de fantezie cu o distribuţie bună, dar care din cauza nenumăratelor amânări, a devenit un film apatic ce părea că nu va mai ajunge pe marele ecran, niciodată. Totuşi, noul trailer, vrea să ne demonstreze că acesta ajunge în curând în cinematografe și are tolbă plină de magie şi acţiune fantasy. Filmul de fantezie şi aventură Seventh Son, al regizorului Serghei Bodrov, este adaptarea unui roman pentru adulţi scris de Joseph Delaney, intitulat Ucenicul Vraciului, care a fost re-denumită în Seventh Son, pentru marele ecran şi care fost pe lista celor mai anticipate filme ale anului 2013 datorită distribuţiei sale fantastice și a premisei intrigante. Spun 2013, pentru că filmul de fantezie, a fost iniţial programat pentru lansare în 2013.

Jeff Bridges şi Ben Barnes în filmul fantasy Seventh Son

Plin de efecte speciale cu greutate, lansarea filmului a fost amânată, doar pentru a permite echipei de producţie să cizeleze efectele speciale. Pentru a face față valului de bestii înaripate și a tuturor monștrilor înfiorători, Bodrov a adunat o distribuţie teribilă de spadasini. Ben Barnes este eroul nostru, iar Jeff Bridges primeşte credit pentru rolul de suport al unui războinic mistic. Al șaptelea fiu, va trebui să înveţe cum trebuie să vâneze vrăjitoare și cum să îşi controleze abilităţile supranaturale pe care le are. Într-un cuvânt, povestea filmului este destul de simplă şi îl urmăreşte pe misticul vraci Gregory (Jeff Bridges), care alături de ucenicul său Tom Ward (Ben Barnes), luptă din răsputeri să învingă vrăjitoarea cea rea​​ pe nume Malkin (Julianne Moore) și adepții ei. Având un handicap din start – lansarea filmului fiind amânata deja de trei ori – producţia Seventh Son, va avea de suferit din cauza perioadei mari în care a fost aşteptat. Totuşi, rămâne de văzut dacă chiar a meritat aşteptarea.

Poster nou pentru filmul fantasy Seventh Son

În film mai joacă, de asemenea, Alicia Vikander, Kit Harington, Olivia Williams, Antje Traue, și Djimon Hounsou.
Premiera filmului fantasy Seventh Son, este stabilită pentru data de 16 Februarie 2015.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.