HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI: Înainte De Final Vezi Momentele Epice Ale Trilogiei

HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI: Înainte De Final Vezi Momentele Epice Ale Trilogiei

Călătoria epică ce ne-a purtat prin Pământul De Mijloc, se va încheia cu filmul Hobbitul: Bătălia Celor Cinci Oştiri, iar pentru a preţui şi mai mult magia cinema, poţi revedea câteva din momentele trilogiei Lord Of The Rings şi The Hobbit.

Totul a început cu faimoasa trilogie Lord Of The Rings, trei filme ce au acaparat publicul în mrejele poveştilor fantastice scrise de JRR Tolkien şi aduse în cinematografe de cineastul Peter Jackson, acum treisprezece ani. A trecut ceva vreme de atunci, iar succesul trilogiei Lord Of The Rings, a devenit atât de iconic, încât hotărârea de a ecraniza din nou aventurile scrise de Tolkien, a venit ca un val de şoc şi bucurie pentru fanii filmelor. De data aceasta, a fost rândul unor poveşti ce au avut loc înainte de evenimentele din Frăţia Inelului, aventuri despre care doar am auzit vorbindu-se în trilogia Stăpânul Inelelor. The Hobbit, este cartea lui Tolkien, ce iniţial a fost scrisă ca o carte pentru copii. Dar datorită subiectului complex şi a evenimentelor ce se complică în povestea Hobbitului, cartea a avut un succes de nedescris. Alegerea de a ecraniza aceste aventuri, a fost una naturală, iar decizia de a împărţii povestea Hobbitului în trei filme, a fost una de moment, o hotărâre ce l-a implicat şi pe regizorul Peter Jackson, dar şi pe oficialii de la Warner Bos.



Hobbitul: Bătălia Celor Cinci Oştiri - BardHobbitul: Bătălia Celor Cinci Oştiri - Tauriel
Hobbitul: Bătălia Celor Cinci Oştiri - Thorin şi Bilbo

Şi după ce am văzut deja primele două filme ale trilogiei, iată că a venit vremea să aflăm şi concluzia aventurilor lui Bilbo Baggins și a Companiei Dwarfilor, ce au plecat în Hobbitul: O Călătorie Neaşteptată (2012), să revendice Regatul pierdut al Dwarfilor din Erebor şi comoara păzită de dragonul Smaug. Conduşi de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), dwarful ce a revendicat controlul asupra Muntelui Singuratic, personajele noastre principale, realizează că problemele cu care se vor confrunta ar putea fi chiar mai crunte decât confruntarea directă cu dragonul Smaug. După ce au reuşit să îl înfurie pe Smaug, care acum plouă cu mânie şi foc asupra oamenilor lipsiți de apărare din Lake Town şi după ce au fost prinşi în toiul evenimentelor fără să vrea, nu observă că duşmanul de moarte al tuturor vietăţilor Sauron, trimite în secret legiuni întregi de orci pentru un atac surpriză asupra Muntelui Singuratic. În timp ce conflictul escaladează serios, dwarfii, elfii și oamenii, trebuie să decidă dacă vor să îşi unească forţele sau să fie distruşi pentru totdeuna. Eroul nostru, Bilbo Baggins, se află în mijlocul bătăliei epice dintre cele cinci armatele, ce va stabili soarta Pământului de Mijloc.

Poster Hobbitul: Bătălia Celor Cinci Oştiri

Ian McKellen, Martin Freeman, Richard Armitage, Evangeline Lilly, Lee Pace, Luke Evans, Benedict Cumberbatch, Stephen Fry, Cate Blanchett, Ian Holm, Christopher Lee, Hugo Weaving, Ken Stott, James Nesbitt, și Orlando Bloom joacă in HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI, ultima parte a trilogiei The Hobbit, ce va ajunge în cinematografele din România, pe 19 Decembrie.




Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.