Trailer GET HARD: Comedia În Care KEVIN HART Face Parteneriat Cu WILL FERRELL

Kevin Hart încheie un parteneriat ciudat cu Will Ferrell, cu intenţia de a-l pregăti pe acesta pentru viața din spatele gratiilor, în noul trailer extins al comediei Get Hard.

Kevin Hart şi Will Farrell în noul trailer extins pentru comedia Get Hard

Comedia ce marchează debutul regizoral al scenaristului unor filme ca Tropic Thunder și Men In Black 3, Etan Cohen, îl are în distribuţie pe Will Ferrell, în rolul milionarului James King, un investitor foarte bogat ce apelează la unul din angajaţii săi – interpretat de Kevin Hart – un tip simplu ce se ocupă de întreţinerea maşinilor deţinute de acesta. Şi ca şi cum asocierea celor doi comici nu ar fi fost deja suficientă pentru a face din această comedie una ce merită văzută, filmul pare să aibă şi un scenariu plin de ghiduşii şi momente memorabile. Cu o premisă ce promite momente hilare şi mult amuzament, Get Hard, este comedia ce ar trebui să stârnească interesul oricărui iubitor de umor, iar ca să ne convingă, acest trailer oficial, are mai mult decât un singur moment amuzant.

Kevin Hart şi Will Farrell în comedia Get Hard
Kevin Hart şi Will Farrell în comedia Get Hard

Când managerul unor fonduri de investiţii, milionarul James King, este acuzat de fraudă și condamnat de la 30 de zile de domiciliu forţat, el apelează la unul din angajaţii săi de culoare, pentru a-l pregăti pentru viața din spatele gratiilor. Dar, în ciuda ipotezei pe care James şi-o creează despre situaţie și despre angajatul său, Darnell (Kevin Hart), este proprietarul unei mici afaceri şi un tip ce lucrează din greu ca să îşi câştige existenţa. Este un angajat de culoare ce respectă legea şi un familist convins ce nu a primit în viaţa lui o amendă de parcare. Împreună, cei doi fac tot ce este nevoie pentru ca milionarul James, să nu ajungă la închisoare, iar pe parcursul acestui demers, cei doi descoperă modul greşit în care se judecă reciproc.

Poster Get Hard

În film mai joacă Tip „T.I.” Harris, Alison Brie şi Craig T. Nelson.
Comedia Get Hard, ajunge în cinematografe pe 27 Martie 2015.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.