VIN DIESEL Ne Anunţă Oficial Că FAST AND FURIOUS 8 Se Va Lansa În Aprilie 2017

Starul Vin Diesel, a anunţat astăzi că producţia Fast And Furious 8, următorul film al faimoasei francize, are stabilită data de lansare pentru 14 aprilie 2017.

FAST AND FURIOUS 8 Se Va Lansa În 2017

Fără a surprinde pe absolut nimeni, Vin Diesel a anunţat astăzi la convenţia celor de la Universal Pictures intitulată CinemaCon, că filmul Furious 8 va ajunge în cinematografe prin aprilie 2017, adăugând că: „Vom face cel mai bun film pe care le-ați văzut vreodată.” Filmul va fi lansat mai exact pe 14 aprilie 2017, fără îndoială cu speranța de a imita succesul recentului Furious 7. Acest lucru a fost mai mult decât garantat de succesul ultimului film al francizei care a avut încasări până acum de 1.1 miliarde dolari la box-office, în numai trei săptămâni de la lansare. În prezent, se preconizează a fi filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, aşa că nu e de mirare că cei de la Universal au de gând să facă un alt film Fast and Furious. Întrebarea ce se află pe buzele tuturor este încotro se va îndrepta franciza de acum încolo. Regizorul James Wan (Furious 7), s-a recuperat destul de bine ca urmare a pierderii tragice a actorului Paul Walker în mijlocul de producție pentru Fruious 7, iar regizorul nu a fost sfios să admită că experiența de a face acest film în particular, a fost mai mult decât istovitoare.

Vin Diesel, Jordana Brewster şi regizorul James Wan la filmările pentru filmul Furious 7
Data oficială de lansare a filmului Fast And Furious 8

E puțin probabil că se va întoarce la regia următorului film Fast And Furious, mai ales că este deja implicat în realizarea filmului The Conjuring 2 şi este curtat de către cei de la Warner Bros. pentru filmul Aquaman. Probabil că cei de la Universal, împreună cu producătorul Neal Moritz, și Vin Diesel, se vor concentra asupra găsirii unui regizor pentru Furious 8. A exista la un moment dat un zvon conform căruia regizorul Justin Lin, care a regizat al treilea, al patrulea, al cincilea şi al șaselea film al francizei, s-ar putea întoarce la cârma următoarelor două filme Fast And Furious. Dar, Justin Lin, este momentan prin în pre-producția pentru Star Trek 3 și nu este clar dacă el vrea să vină înapoi. Oricum va fi, un singur lucru este sigur: Vin Diesel și Neal Moritz vor elabora povestea pentru următorul film al francizei. O sarcină destul de grea am zice noi, mai ales că fiecare film al francizei s-a comportat mai bine decât predecesorul său la box-office, până acum.

Regretatul Paul Walker şi Vin Diesel în Furious 7

De fapt, Furious 7, se comportă atât de bine încât o să fie un standard foarte greu de doborât în termeni de succes la box-office.
Iar cum cei de la Universal sunt dornici să realizeze 10 de filme Fast And Furious, suntem curioşi dacă vor fi șanse să doboare recordul ultimului film.

2 comentarii

  1. Foarte probabil daca reusesc sa coopteze in distributia filmului un nume mare, sa zicem ..Tom Cruise 🙂

    Oricum putin probabil, Tom are propria lui fraciza de succes.

    1. Tom Cruise in Fast And Furious ar fi o treaba de milioane. Dar e prea putin probabil, nu ca ar fi un lucru rau 🙂 Sunt sigur ca o sa aduca inca cateva nume cunoscute, exact asa cum au facut si cu asta.

Lasă-ne un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.